ce'mi place mie

never let the truth spoil a good story

México, mi corazón podría ser enterrado aquí II

with 2 comments

Dar ma simt cumva in neoranduiala, am trantit un titlu sentimentaloid si apoi am inceput sa critic mancarea si taximetristii. Bine, nu taximetristii, dar o sa ajung sa fac si asta la un moment dat. Ar trebui sa ma asez un pic si sa imi pun gandurile in ordine, sa incerc sa pun in scris ce imi place mie in Mexico.

Hai sa nu stau totusi, imi e ca de obicei foame, asa ca mai bine merg sa mananc ceva. Am chef sa merg in Condesa, am auzit ca e un Soho al Mexico City si cum n-am fost inca in Soho, imi zic de ce nu. E inca lumina din aia orbitoare de tropice afara, dar se simte ca incepe sa paleasca in intensitate, se va insera in curand. Nu trebuie sa imi fac griji, Condesa e foarte aproape de colonia WTC unde sunt eu cazat, voi lua Metrobus-ul pana acolo, iar la intoarcere voi comanda un taxi asa ca o sa fiu in siguranta. E o chestie interesanta cand iti propui sa mergi undeva in Mexico City, trebuie sa afli nu doar daca e sigur sa fi singur de unde pleci si unde ajungi, ci si prin punctele intermediare. Ma rog, pana la urma e si o chestie de obisnuinta, iar eu m-am mai relaxat un pic fata de cum eram cand am fost prima oara aici.

Iau autobuzul deci, Marco a fost foarte amabil si mi-a dat Bus Pass-ul lui asa ca ii mai scad patru pesos din credit si sunt in interiorul statiei. Am grija sa nu ma urc pe usa femeilor, aici femeile au un sector special al lor in partea din fata a autobuzului unde barbatii nu au voie sa urce. Cand e liber ca acuma, nu prea conteaza si lumea se amesteca, dar cand e foarte aglomerat, daca nu vor sa fie pipaite la inghesuiala, trebuie sa se urce in zona in care barbatii nu au voie. Daca nu fac asta, inseamna ca le place smotoceala, e un fel de consens respectat aproape cu sfintenie, in definitiv, nu am vrea sa se simta prost vreo amatoare de manipulare ca a urcat prin locul potrivit si a ramas nemolestata.

Merg patru statii, Nueva Leon, una cu un nume ce provine din Nahuatl si pe care n-o pot pronunta, apoi Campeche si cobor la Sonora. Apropo de Nahuatl, asta e un soi de trunchi de limba azteca ce s-a combinat cu spaniola ca sa formeze ce se vorbeste in Mexic azi. Daca pot sa prind orice cuvant in spaniola imediat, toponimele sau cuvintele ce vin din Nahuatl.. ei bine, nici nu ma stradui macar. In definitiv, numele limbii arata cam ce soi e. Cateva alte exemple: Chapultepec, Nezahualcoyotl, Tlalnepantla, Cuauhtemoc si tot asa. Ma rog, limba aglutinanta, ce mai. Oricum, e de retinut ca chocolate provine din Nahuatl.

Cobor si o iau pe stradute, Condesa este un cartier care s-a construit pe pamanturile a doua contese (sic) si unde prin prima parte a secolului XX au inceput sa se relocheze starurile cinemaului mexican.  Poate nu stiati, probabil nu stiati, eu nu stiam cu siguranta, dar cinemaul mexican a avut o perioada de glorie si aur in anii patruzeci, cincizeci. Apoi cartierul a cazut in paraginire, peste vilele europenizate art noveau si art deco (wiki J) s-a cam asternut praful pana cand a fost descoperit si recucerit de hipsterii de acum douazeci, treizeci de ani care au profitat ca era ieftin, verde si superb si au mutat aici epicentrul snobismului mexican. Azi e un amalgam de rezidente care mai de care mai fotogenice raspandite pe niste alei cu ficusi si palmieri imensi pe mijloc. Se zice ca e plin de puburi si restaurante, ei bine, nu e centrul vechi din Bucuresti, nu e terasa langa terasa, sunt risipite, trebuie sa le cauti, sa le descoperi, sa le incerci.

Ziceam mai devreme ca mexicanii iubesc mancarea mexicana, ei bine, exista o exceptie notabila. Nu imi dau seama daca hipsterii nu au ajuns inca in etapa in care sunt la noi, aceea a asumarii experientelor locale, fie ele si compuse din tigani care canta la scripca si vand bere de care nu a auzit nimeni, sau daca au depasit cu totul faza si sunt in reflux de sentimente patriotarde, dar in cartier la ei nu calca picior de chili, de orice fel ar fi el. Restaurantele sunt italian, italian, japonez, italian, vietnamez, italian, japonez, brazilian, argentinian, japonez, japonez, italian. Printre restaurante se strecoara creperii, vinho baruri portugheze, baruri de fructe, patiserii si gelaterii.

Merg agale si nu ma pot hotari, mi-am promis ca sar peste tacos si tortilla in seara asta asa ca asortimentul de localuri se potriveste perfect cu planul, dar japonezii mananca putin dupa parerea mea, iar intr-un italian n-as intra pentru ca tocmai facusem ieri o caterinca cu Marco cum ca nu m-as duce in Italia la un restaurant mexican in ruptul capului, asa nu vad de ce as incerca un italian in Mexic, deci ma simteam cam prost acuma. In fine, incepe ploaia, o ploaie usoara de vara care ma face sa grabesc pasul pe sub copertine ferindu-ma din calea ospatarilor ce strang mesele de pe trotuare. Recunosc un nume pe care l-am vazut pe wikitravel, Café La Gloria, si incerc din rasputeri sa imi amintesc ce dracu am citit despre el. O fata foarte frumoasa ma vede cum strang din ochi si pumni si ma contorsionez la fata in chinurile anamnezei pe burta goala si ma invita inauntru. Nu pot refuza si prima constatare este ca ospataritele sunt importate de pe undeva, pur si simplu nu exista mexicance atat de frumoase. Probabil ca o sa scriu la un moment dat ceva si despre mexicance, nu acuma ca nu vreau sa imi stric buna dispozitie.

Ploaia se opreste un pic, apoi porneste din nou mai puternic, caldura ce se ridica din asfalt miroase a flori si imi aminteste de noptile de august de acasa, un chitarist mai vechi decat toate chitarile din lume se materializeaza de undeva imbracat intr-un impecabil costum negru pe care probabil il pastreaza de pe vremea cand era bancher evreu in Germania nazista si este agatat de un geaman al lui Zombie 6 care pana mai adineauri hohotea in mijlocul unui grup de alex leo serbani si care acum incepe sa tune o romanta spanioleasca cu o voce ce face sa palpaie lumina luminarilor de la trei mese distanta.  Timpul sta in loc.

Intind mana spre paharul cu Perrier si magia se rupe, mi se face foame si incep sa ma gandesc daca asta e cumva genul ala de loc unde nota de plata este suficient de mare cat sa imi fie jena sa o trec in expense report. Deschid meniul si ma bufneste rasul, aici un coq au vin este mai ieftin decat doua servetele in Paris. Imi iau bouilabasse si un peste cu un nume prea lung ca sa conteze, zambesc absent pe fundalul soporific al conversatiilor in spaniola ce ma inconjoara si ma linistesc si ma uit curios dupa vanzatorii de mingiute luminescente ce cutreiera terasele mai mult ca sa se ascunda de ploaie decat in speranta vreunui client intr-un loc atat de simandicos.

E Montmartre, dar e un Montmartre fierbinte si sincer, mirosind imbatator a ce ar fi daca si exacerbandu-mi melancolia de calator singur. Ma gandesc la voi, la fiecare dintre voi in parte, ma gandesc incet, imi las mintea sa se prelinga peste imaginile voastre, cu siguranta dormiti acum, e aproape cinci dimineata la Bucuresti si cumva pe nesimtite ploaia va sterge contururile, va amesteca in culorile noptii ce s-a lasat demult. Mi se intampla cand sunt in Mexic, seara tarziu, daca sunt singur si nu am vorbit toata ziua cu nimeni, sa ratacesc intr-o stare de confuzie similara jet lag-ului in care nu imi mai este clar daca am venit in Mexic de undeva sau m-am nascut aici si urmeaza sa plec pentru scurt timp peste ocean sa va cunosc pe voi.

Taxiul are geamurile aburite si nu vad aproape nimic. Cunosc insa zona destul de bine, am batut-o pe jos in ultimele doua zile suficient cat sa imi dau seama ca taximetristul ma ocoleste enorm. Ma amuza constatarea ca primul, dar primul taximetrist din Mexico City care a pornit ceasul imi face un tur al cartierului la ora asta din noapte. Cobor si ii dau zambind fara sa zic nimic dublu fata de cat a aratat aparatul, costul taxiului este oricum insignifiant. Imi zambeste inapoi si imi spune in spaniola, in timp ce imi intinde cartea lui de vizita, ca m-a ocolit pentru ca pe Insurgentes a fost un accident si era foarte aglomerat.

Anunțuri

Written by ghelme

Mai 2, 2011 la 6:17 am

Publicat în Uncategorized

2 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Intamplator sau pur si simplu…asa am dat peste randurile de mai sus. Am ramas fara cuvinte. Nu pot, „doctore”, decat sa te felicit.
    Felicitari pentru felul in care iti impartasesti gandurile!

    cristina

    Mai 5, 2011 at 10:20 pm

  2. multumesc

    ghelme

    Mai 6, 2011 at 6:00 am


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: