ce'mi place mie

never let the truth spoil a good story

rusia mea

with 2 comments

fiecare dintre noi avem o rusie a noastra. avem si o america, o franta si o romanie in minte; cand ne intoarcem catre geografia asta sentimentala, experientele noastre se impletesc intr-un fel prea personal pentru a putea fi explicat si simtim tarile in mai multe feluri decat le cunoastem cu adevarat

 

ma plimb prin orasul vechi din mijlocul varsoviei si imi dau lacrimile de frig si de emotie cand citesc placile de marmura despre cei doua sute de mii de polonezi care au fost omorati de nemti in doua trei zile in 44 pentru ca, vazand ca rusii au ajuns la marginile orasului s-au rasculat ca sa se elibereze ei singuri, sa nu fie eliberati. nu poti sa nu te gandesti in timp ce pozezi castelul medieval terminat in anii saizeci cum pot exista astfel de oameni, cum se poate intampla asa ceva. e o mirare banala, stiu, fara continut narativ prea impresionant. tragedii ca astea se intampla mereu undeva, mai aproape sau mai departe de noi, si cadem cu prea multa usurinta in obisnuinta de a face topuri, de a ordona crescator in functie de numarul de morti o crima sau alta.

 
dat fiind ca sunt in varsovia, am stat acum cateva saptamani in moscova si ma duc in germania peste cateva saptamani, mi-a venit sa ma asez in frig pe o banca si sa ma intreb cum este posibil asa ceva si in ce masura rusia mea este rusia care a privit de la cateva sute de metri cum goliathurile germane au ingropat sub senile un oras intreg cu tot cu locuitorii sai. sunt rusii mei stalini impasibili, animale cu creier rece si ficati inecati in votca?

 
am fost in moscova, abia asteptam sa ajung acolo si sa vad cum mi se pare si mi-a venit greu sa imi dau seama  cum mi s-a parut pana in seara asta.. sprijinindu-mi capul de geamul taxiului, am lasat o saptamana intreaga sa mi se scurga sub ochi o moscova noua, ingrijita, frumoasa, zvelta, un amestec de blocuri inalte printre care tasnesc zgarie nori luminati in noapte. pana si casele scanteii ale lor mi-au parut mult mai gratioase decat mastodontul nostru. e un trafic infernal in moscova, am facut in fiecare zi o ora de la hotel la birou si o ora jumate, doua inapoi, intr-o eterna viteza intai. am adormit si m-am trezit in taxi si am adormit din nou si m-am trezit din nou in umbra acelorasi turnuri de birouri si otel. in cele cateva ore pe care le-am putut risipi, m-am urcat in metrou si m-am amestecat printre rusii hip pierduti in ipaduri si am topait peste rusii veterani de razboi cersind fara picioare printre picioarele noastre, incercand sa inteleg ce este rusia mea.azi, in seara asta, citind in receptia hotelului cu capul lipit de un geam prin spatele caruia trec umbre inghetate si vesele, am inteles ca am inteles.

 
rusia mea sunt dina salimzianova si mikhail burachkov, doi oameni cu care am mancat intr-o pauza de pranz si care au ras de mine pentru ca mi-am luat bors si hrisca cu pui ca un adevarat rus. le-am raspuns razand ca am citit despre atatia tarani care mananca bors si hrisca incat am simtit nevoia sa vad despre ce dracu e vorba si de aici a fost doar un pas pana la gogol si apoi inca un pas pana la dostoievski si intr-un minut le marturisisem deja ca ii iubesc pe ilf si petrov in mod egal si nediscriminatoriu. au ras iarasi si mi-au zis ca nu am cum sa ii inteleg pe ilf si petrov daca nu sunt rus si ca, oricum, cine a mai auzit ca un strain sa citeasca asa ceva, astea sunt carti rusesti pentru rusi. a fost randul meu sa rad de ei si sa le povestesc de miron care a pus pe facebook citate din vitelul de aur. si atunci m-au intrebat de bulgakov si a trebuit sa marturisesc rusinat ca nu am citit maestrul si margareta.

 
ei bine, am reparat eroarea si, daca puteti sa credeti asa ceva, polologhia asta lunga pe care o insir aici este ce cred eu despre maestrul si margareta.
ei bine, ca sa acoperim si tema centrala a articolului curent, eu cred despre maestrul si margareta ca daca ilf, petrov si cu dostoievski s-ar fi imbatat impreuna in prezenta unui dictafon, cam asa ceva ar fi iesit dupa o oaresce punere in pagina.este prima carte pe care am citit-o in viata mea si care mi-a placut, dar pe care mi-am dorit sa o termin cat mai repede ca sa pot sa o iau de la capat.  lasand la o parte cum a ajuns cartea asta sa fie o carte, o poveste in sine care se leaga mult de chestii care ma framanta, ce a iesit e un grup de ostapi benderi  lasati liberi in oras cu singurul scop de a il aduce impreuna pe miskin cu o margareta care umbla goala mai tot timpul. moare toata lumea, cu exceptia celor care erau morti inca de la inceputul cartii, fie de-a binelea, fie doar moralmente, dar asta este cumva partea buna a lucrurilor.  tre sa mai zic ca am dat dupa mult timp peste un isus pe gustul meu, care crede in oameni, nu ii judeca precum un popa de tara.

este o carte scrisa de un om ca mine.

 
si ca sa inchei ambiguu cel mai vraiste post ever, dina mi-a zis la despartire ca a inteles de la inceput cum se pronunta numele meu pentru ca ea este un fan devotat radu lupu, un pianist roman.

Anunțuri

Written by ghelme

Ianuarie 14, 2011 la 12:52 am

Publicat în Uncategorized

2 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Ai scris frumos, si eu am fost in Rusia si am trait cam aceleasi ginduri, am mincat bors, am fost la Bolsoi Teatr, am primit de la un ing. cu care lucram un volum de poezie in lb. rusa scrisa de el.

    neamtu tiganu

    Ianuarie 27, 2011 at 12:10 am

    • ma bucur ca ti-a placut, m-am straduit sa nu fac o descriere a moscovei a la lonely planet pentru ca, ei bine, asta poti gasi pe lonely planet 🙂

      ghelme

      Ianuarie 27, 2011 at 2:40 pm


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: