ce'mi place mie

never let the truth spoil a good story

Archive for Septembrie 2010

dilema tiganeasca

with 17 comments

pun aici discutia de pe forumul dilema dintre mine, dl goe si kibby cu tot cu comentariile lor, pentru un feedback mai rapid

a cui e problema romilor? zice Mircea Vasilescu aici: http://www.dilemaveche.ro/sectiune/situatiunea/articol/cui-e-problema-romilor#comment-6118

ghelme raspunde:

a noastra, a europenilor

la fel precum problema somerilor, a handicapatilor, a profesorilor si a grecilor…

toate astea sunt problemele noastre, ale europenilor.

ne-am obisnuit sa ne gasim scuze facile, sa ne aparam diferentiindu-ne apasat, sa ne jignim cand suntem confundati.
ne-am obisnuit sa tratam problema tiganilor cu detasare de salon, cu glume, intelepciune si anecdote despre imputiti din metrou si cersetori de langa turnul eiffel.
ne e mai simplu asa. le e cumva si lor mai simplu asa, liniile pe care le-am tras intre noi ne ajuta sa ne impartim si sa ne judecam unii pe altii, sa ne „toleram” sau sa ne „indignam”.

nu e o problema expulzarea in sine, caci sa trimiti tiganii in romania e ca si cand ai incerca sa expulzezi un banc de macrou din golful biscaya 100 de kilometri mai la sud.
m-a intrebat un neamt mai demult ce cred despre expulzarea tiganilor si mi-a placut sa ii explic ca nu poti construi garduri care sa ii tina pe tigani inchisi, pentru ca vor desface gardurile in bucati mici irecognoscibile si ti le vor vinde inapoi fara sa stii..nu e asa, dar ca oricui, imi e mai simplu sa glumesc decat sa ating gardul care e de fapt construit demult intre noi si la care muncim cu spor chiar noi.

problema ce mi se pare semnificativa este ca noi continuam sa operam cu distinctii intre noi si ei, continuam sa discutam despre cum miros ei si cum mirosim noi, cum ne purtam noi si cum se poarta ei. si ce sa vezi, ei sunt exact cum spunem noi ca sunt. ce confirmare finala pentru noi, ce fatalitate sinistra pentru ei.
aiurea!

intelegeti, va rog, ca tiganii sunt oameni care cresc pe pamant, au mama si tata, invata de la cei din jurul lor si se privesc pe ei insisi mai degraba prin prisma celorlalti decat prin filtrul unei fatalitati de rasa.

va rog deci sa acceptati ca tiganii sunt oameni, eu propun ca acesta sa fie punctul de pornire si de aici sa construim.

si sigur, daca premizele sunt corecte, solutiile sunt evidente.
ne intrebam toti ca o societate de babe ce sa ne facem cu tiganii, de parca nu stim ce trebuie facut cu oamenii needucati.
ei bine, trebuie sa ii educam, sa ii ajutam sa mearga la scoala, sa ii protejam prin intermediul legilor si al autoritatii noastre colective, sa ii impiedicam sa ne faca si sa isi faca rau si sa ii invatam sa fie buni.
in mare, e acelasi proces prin care trece fiecare dintre noi incepand din scoala generala, nu?
solutiile sunt vizibile, sunt simple in aplicarea lor, nu e nimic revolutionar in ele, nu trebuie sa cautam nici un profet si nici un miracol.

atata doar ne lipseste ca sa incepem, sa realizam ca sunt, pana la urma, oameni. ca si noi. europeni.oameni.

Written by ghelme

Septembrie 20, 2010 at 7:49 pm

Publicat în Uncategorized

frica de moarte

with 2 comments

in islanda, sfarsitul lumii este mereu aproape.
suna mai bine in engleza, capat si sfarsit sunt acelasi end si end este ceea ce aduce vantul din nord in mintea mea. am ramas pierdut azi privind din birou oceanul grabindu-se inspre port si valurile inspumate si vasul pescaresc ce parea ca se lupta in mod paradoxal din greu sa se apropie de o dana spre care il impingea prea repede vantul. un coleg a venit langa mine si, cand mi-a vazut expresia ratacita, mi-a zis ca asa este in islanda cand bate vantul din nord si in clipa aia m-am gandit ca nord aici inseamna sfarsitul lumii, nu rusia, nu norvegia, nimic mai prejos de sfarsitul lumii.
nu sunt pregatit pentru vantul asta, imi trece prin haine si imi zgarie  pielea, insa mai rau imi este ca imi zgarie nervii. nu am putere sa ma duc in oras, am iesit pana la un fast food thai care e la doi pasi de hotel si am mancat acelasi miel cu sos satay si aceeasi bere mi-a inmuiat iar mintea si am uitat de mine citind pana cand am observat ca sunt singur si se spala pe jos in jurul meu. m-am ridicat infrigurat si am plecat spre camera mea inchisa fugarit de norii pe care ii atingi cu mana si care imi trec pe deasupra capului cu o viteza complet nepotrivita. am dat drumul caloriferelor la maxim si s-a facut prea cald, dar cumva simt ca frigul a intrat o data cu mine aici si sta pe patul celalalt asteptand momentul potrivit sa ma bata pe umar si sa ma sperie mort.
e tara curcubeelor islanda, ploua tot timpul undeva la doi pasi de tine si daca te intorci si privesti intr-acolo o sa vezi cele mai clare si puternice curcubee. ieri dupamasa am vazut doua  paralele care se ridicau din ocean inspre munte si care straluceau atat de artificial incat pur si simplu nu am avut nici un chef sa le fotografiez.
acum inteleg in sfarsit ce m-a mirat atat de tare acum cateva luni. aici nu e nimeni pe strada pentru ca strada nu e un loc unde sa fie cineva, strada este a vantului din nord ce iti taie sufletul in felii subtiri. am simtit azi blestemul locului, necesitatea imperioasa si aproape fiziologica de a ma inconjura de pereti si de a aprinde televizorul, lumina si calculatorul.
era opt jumate seara cand am intrat in hotel cu pasi grabiti, fara sa ma uit in urma, simtind ca imi calca pe umbra un spintecator mai vechi decat islanda insasi.

Written by ghelme

Septembrie 14, 2010 at 11:20 pm

Publicat în Uncategorized

atlas shrugged

leave a comment »

nu imi amintesc sa mai fi fost asa de surprins in ani de zile cum am fost ieri, cand am inceput sa citesc. am descarcat cartea pentru ca stiam de la radu ca e un soi de sf si am zis heh, ce dracu altceva sa citesc pe avion asa varza cum o sa fiu dupa trei ore de somn si sase de zbor spre vest decat un sf?

si ce surpriza.  mi se scurgeau ochii pe obraji de oboseala cand pluteam deasupra atlanticului inclestand degetele pe kindle ca sa mai citesc un pic. nu e lucru banal sa te asezi in avionul de reykjavik si sa descoperi ca stai langa doua studente romance, dar, dupa zece minute, conversatia lor de o banalitate altadata incantatoare daca e servita cu masura a disparut in ceata impreuna cu zgomotul reactoarelor, fata stewardesei ce s-a legat in centuri in fata mea pentru decolare si nevoia de altceva. am adormit citind o pagina, m-am trezit si am citit-o din nou si m-am bucurat ca am adormit pentru ca am putut astfel sa citesc din nou aceeasi pagina ca si cand ar fost noua, ca si cand astfel cartea va trai mai mult, doar un pic mai mult, in mainile mele…

nu am terminat-o. inca ma ajustez la kindle, asa ca nu imi dau seama deloc daca e o carte foarte groasa sau citesc eu foarte incet, daca paginile pe care le arunc in urma sunt cat o pagina de carte sau cat un paragraf, dar stiu ca m-am surprins dand pagina inainte de a o termina de citit pe aia veche doar pentru ca pur si simplu nu am mai avut rabdare sa termin de citit si am vrut sa merg mai departe si sa vad ce se intampla. si apoi m-am enervat pe mine pentru asta. oricum, sunt la 22% din carte, atata lucru pot citi pe kindle alaturi de informatia complet inutila cum ca sunt la locatia 6054 si faptul ca simt nevoia sa scriu deja despre aceasta carte imi zice mie insumi multe. am simtit nevoia asta inca de pe cand eram la 10%, dar nu am fost in stare sa ma opresc din citit.

cartea este epica in acel sens pe care facebook-ul ne-a invatat demult sa il uitam. oh, ce multumitor este pentru mine sa citesc acum pe wikipedia ca ea a spus ca au influentat-o hugo si dostoievsky. oh, ce satisfactie sa regasesc fara ca ea sa zica ceva pe  zola si rougon maqcuart saga si mai ales la joie de vivre.. cum e sa iubesti o carte si sa uiti complet de ea pana cand te indragostesti de o a doua carte care iti aminteste ca o iubeai de fapt de ani de zile  pe prima si toata chestia asta sa te faca foarte fericit? cum ar fi sa iubim si femeile tot asa?

imi place pentru ca este imperfecta, pentru ca oamenii din carte sunt prometeici, descatuseaza focul pentru ca e in destinul lor sa o faca. imi place pentru ca ma regasesc in ei nu cum sunt, ci cum as vrea sa fi fost, stiind astazi deja ca vointa de a invinge orice este mai importanta decat abilitatea de a invinge ceva si ca faptul ca inteleg ca asa ar fi vrut sa fiu este mai important pentru mine decat faptul ca nu sunt asa. imi place pentru ca imi reaminteste ceva ce am stiut de cand am stiut ceva si anume ca orice lucru imi doresc cu adevarat se va indeplini pentru mine, nu la modul banal coehlistic, ci intr-un mod foarte profund si personal. am stiut mereu ca orice imi voi dori cu adevarat voi face si ca ceea ce nu fac, nu fac doar pentru ca nu imi doresc suficient si ma culc in fiecare seara si nu pot sa adorm pana cand nu imi reamintesc aceasta cheie de bolta personala.

imi place pentru ca plaseaza fire si intrigi ce se vor desfasura mai tarziu, poate cand voi ajunge la 68% sau la 82%. voi realiza atunci ca aah, asta e legatura cu ce citisem alaltaieri pe la inceputuri si stiu de pe cand citesc samanta din paginile de acum cum ma voi bucura cand voi afla roadele de mai tarziu si faptul ca inteleg tehnica nu imi rapeste bucuria de a o urmari ceea ce zice multe despre stil.

imi place pentru ca oamenii ei construiesc si iubesc si inteleg ca lumea trebuie sa se ajusteze la ei, nu invers, si pentru ca lumea este mereu la fel si pentru ca daca eroii ei nu exista nicaieri, in schimb talharii ei banali suntem noi si vecinii nostri de orice

imi place.

Written by ghelme

Septembrie 14, 2010 at 2:19 am

Publicat în Uncategorized