ce'mi place mie

never let the truth spoil a good story

Archive for Iulie 2010

la multi ani :)

with one comment

as vrea sa daruiesc ceva celor ce s-au gandit la mine sambata. sigur, as putea sa dau o bere, dar vai, o bere este o chestie atat de materiala si nepersonala. ce zice despre mine si despre ce cred eu despre voi si despre ce credeti voi despre mine un heineken? nu prea multe, va asigur, asa ca m-am hotarat sa va ofer mai bine o poezie, mai ales ca nu e a mea, e a lui blaga. voiam de mult sa o pun aici, pentru ca daca e ceva ce imi place mie, apoi poezia lui blaga este acel ceva si nu este ocazie mai buna decat asta.

va multumesc, deci!

PS: cine prefera totusi o bere, sa imi spuna cand ne intalnim prima data!

Veniti lânga mine, tovarasi! E toamna,
se coace
pelinul în boabe de struguri
si-n guse de viperi veninul.

C-un chiot vreau astazi sa-nchin
în cinstea salbaticei mele minuni, care pleaca
lasându-ma singur,
cu plânsul,
cu voi,
si cu toamna.

Veniti mai aproape! – Si cel care are
urechi de-auzit sa auda:
durerile nu sunt adânci decât atuncea când râd.
Sa râda deci astazi în mine
amarul
si-n hohote mari sa-si arunce pocalul în nori!

Veniti lânga mine, tovarasi, sa bem!
Ha, ha! Ce licareste-asa straniu pe cer?
E cornul de luna?
Nu, nu! E un ciob dintr-o cupa de aur,
ce-am spart-o de bolta
cu bratul de fier.

Sunt beat si as vrea sa darâm tot ce-i vis,
ce e templu si-altar!
Veniti lânga mine, tovarasi! Ca mâne-o sa mor,

dar va las mostenire
superbul meu craniu, din care sa beti
pelin
când vi-e dor de viata,
si-otrava
când vreti sa-mi urmati! – Veniti dupa mine, tovarasi!

Written by ghelme

Iulie 19, 2010 at 4:17 pm

Publicat în Uncategorized

la multi ani :(

with 3 comments

draga mea vama
nu ti-am scris niciodata pana acum si e nepotrivit ca prima scrisoare pe care ti-o trimit sa fie una de despartire, dar asa merge lumea asta si nu o sa incepi sa te plangi tocmai tu.
e prima si ultima scrisoare pe care ti-o scriu, caci iti scriu sa imi iau adio de la tine si sa iti spun ca nu vom mai fi niciodata impreuna
sa nu crezi ca nu te mai iubesc, te iubesc acum mai mult ca oricand, mai mult ca la inceput, caci daca la inceput erai pentru mine un loc, acum esti un timp, iar timpul,
draga mea vama, este ireversibil dupa cum aflu pe propria piele vara de vara.
adevarul e ca nu te-am uitat niciodata, niciodata nu mi-ai iesit din suflet, nici cand te-am parasit pentru unele mai frumoase sau pentru altele cu vila cu piscina, nici cand te-am privit cu dezgust prin parbrizul plin de muste strivite al masinii gonind spre alte zari si mari. ai fost mereu acolo, intr-un colt din mine si chiar daca nu ne mai frecventam in ultimul timp, asta nu inseamna ca nu mi-ai lipsit.
eu m-am schimbat insa, am crescut, am imbatranit cu toate bunele si relele din asta, mi-am pierdut rabdarea si cheful de scandal pe care le aveam cand ne-am intalnit prima oara, mi-am ratacit prostia, inocenta si naivitatea pe undeva si nu reusesc sa le regasesc, in timp ce tu esti la fel de tanara, zgomotoasa, stupida si exagerata ca o pustoaica de 18 ani. am iubit pustoaice de 18 ani, am iubit asa, complet si univoc si disperat, cum se iubesc pustoaicele de 18 ani, dar astazi nu mai pot. tineretea ta nu este contagioasa, este doar obositoare si desi stiu inca sa iti masor din ochi farmecele, mai mult ma deprima decat ma atata.
e momentul sa ne luam ramas bun deci, e momentul sa ne oprim si sa ne despartim, e momentul sa ma lasi sa plec mai departe pe drumul meu si sa te las in urma, draga mea vama, printre amintiri cu nisip si prieteni.
a fost ultima noastra noapte impreuna si a fost o noapte superba, oh da, a fost o noapte cum nu credeam ca se mai poate, cu muzica ta aceeasi revarsandu-se de la ovidiu, cu rasaritul tau spectaculos si banal ce s-a rostogolit peste noi in timp ce adormeam pe plaja si tocmai de asta m-am hotarat sa imi iau adio de la tine acum, cand ne-a fost atat de bine impreuna, pentru ca vreau sa duc cu mine inainte fericirea unei nopti de vara, nu amarul incercarilor esuate ce vor veni fara indoiala daca ne vom preface ca mai credem in tineretea mea.
te las iubitilor tai de 18 ani si poate ne vom mai intalni din cand in cand si ne vom saluta inclinand politicos din cap si zambind complice.
cu drag si lacrimi in ochi
ghelme

Written by ghelme

Iulie 19, 2010 at 3:22 pm

Publicat în Uncategorized