ce'mi place mie

never let the truth spoil a good story

italian salesmanship

leave a comment »

si de ce altceva sa faci copii decat ca sa ai cui sa iti povestesti povestile.
si cui altcuiva sa iti povestesti povestile decat copiilor tai.
inteleg acuma, in sfarsit.

intr-o villa pierduta in linistea inflorita a campiei romane, sub o coasta de deal strapunsa de morminte etrusce, in timp ce astept sa mi se topeasca in limba carnea frageda si aproape cruda de vitel imbalsamat in balsamico si rozmarin, nu ma pot desprinde de conversatia celor doi italieni batrani de langa mine.
presata cu amintiri de odinioara, cand lumea inca avea „cuore”, cantecul limbii italiene picura dulce in mine si trebuie sa iau o gura de vin rosu si aspru de casa ca sa ma rup din vraja lui. ma doare ca „il padrone” nu vorbeste engleza, ca sa ii spun ca am citit ab urbe condita de trei ori si ca ce povesteste el prietenului lui mai umblat in lume ca el despre sabini, latini si romani stiu atat de bine si ca nu am avut niciodata cu cine sa depan aceste amintiri mai degraba ale intelectului meu decat ale mele.

ce apropiati suntem fara ca ei sa isi dea seama, desi mananc acelasi lucru cu ei la cinci metri de ei, ce bine stiu si simt ce vorbesc, felul amar in care se plang unul altuia ca ei, care au dat lumii intregi dreptul roman, astazi traiesc in italia fara justitie, printre banditti. infatuare trista presarata cu amintiri si metafore.

oaspetele casei ii vorbeste in engleza fiului sau despre maica-sa atunci cand gazda se indeparteaza sa aprinda lumanari in marginea gradinii, protejand cu o discretie absurda in forma intimitatile familiei pe care le dezvaluie mostenitorului prea imatur pentru a intelege altceva decat tonul de confidenta.
zambetul ce nu mi-l mai pot abtine a risipit demult orice indoiala, stiu amandoi ca inteleg si italiana si engleza, dar nu se sinchisesc de asta pentru ca sunt straniero, nu sunt de aici, nu sunt, deci.

cand se intoarce stapanul locului, invitatul schimba subiectul fara graba si marturiseste tristetea ce il cuprinde in timp ce bate italia in lung si in lat cautand villae si castele pe care sa le cumpere si vanda atunci cand vede locuri atat de frumoase si in care s-au ridicat case in felul celor vechi, dar care nu au nici o poveste. si nu o data intreaba proprietarul despre istoria locului si i se spun cifre, metrii patrati si kilograme de caramida. el nu vrea sa vanda metri patrati, asta nu este meseria lui, el vinde oamenilor care cauta povesti, nu ziduri. dar astazi nu mai e asa. si amandoi seniorii, pornind de la un specatacol postdadaist pe care l-au vazut impreuna, se intreaba de ce trebuie sa intelegem ce ni se intampla, de ce nu putem sa ne acceptam sufletul si sentimentele asa cum sunt si vrem mereu sa descompunem lumea in adevaruri in loc sa ii urmam pe dadaistii ce ne-au zis de acum o suta de ani ca nu e nimic de inteles.

vinul, parfumul florilor ce se catara pe marginile lumii noastre din spatele casei, fanul proaspat cules pe marginea autostrazii catre roma si faptul ca inteleg perfect o limba pe care nu o cunosc, minune pavelesciana ce nu inceteaza sa ma minuneze, ma inmoaie incet si ma umplu de melancolie. maine sau in alt loc, oamenii astia ar fi simpli in sensul plictisitor, superficiali, batrani, banali, dar aici si acum sunt fascinat si imi dau seama brusc ca am terminat de mancat si ca trag de vin asteptand sa rasara stelele peste campia romana.

Anunțuri

Written by ghelme

Iunie 16, 2010 la 10:43 pm

Publicat în Uncategorized

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: