ce'mi place mie

never let the truth spoil a good story

husby inside kista inside stockholm

with 3 comments

ca de obicei in ultimele excursii, nu am avut idee unde ma duc exact. stiam ca trainingul e organizat de microsoft, asa ca am presupus ca va fi tinut in sediul microsoft care am presupus ca este in stockholm, prin urmare am ajuns la concluzia ca trebuie ca ma duc in stockholm.
„assumption is the mother of all failures” e legea a doua a consultantei * asa ca ar fi trebuit sa ma gandesc de doua ori la lantul suspect de lung de presupuneri, dar, pe de alta parte, nu conteaza deloc pentru ca am avut, ca de obicei, o succesiune de pasi clari de urmat ca sa ajung unde trebuie sa ajung, pasi care nu necesita sa stiu unde sunt, ci doar sa urmaresc cu atentie sa nu scap vreun reper.
spre exemplu, acum ma duc in olanda si am un mail de genul: din aeroport iei trenul de la linia 5 si cobori in statia der haagen centraal unde schimbi cu un tren spre ypenburg unde te dai jos si mergi pe langa calea ferata timp de 15 minute pana ajungi la un giratoriu unde faci stanga si vezi in fata un hotel cu o pasare mare pe el. acolo le spui cine esti si iti zic ei ce sa faci. e aproape ca o harta a piratilor, imi place sa fac pe emil si detectivii cat timp crima nu e foarte complicata. bine, curiozitatea m-a invins de data asta asa ca am verificat pe google earth si am descoperit ca o sa stau in nootdorp, care e o suburbie a lui haga. aaah, haga, der haagen, face sens cumva. sigur, cand mergi in concediu e cumva la fel, tot asa ai indicatii, doar ca stii clar unde te duci, ai cercetat pe internet cu sase luni inainte tot ce era de cercetat, in timp ce eu nu numai ca nu prea am idee ce e la capatul traseului, dar nici nu prea simt ca ar conta.

da´hai sa ne intoarcem la suedia. aveam sa aflu cand am ajuns la un ibis trist si mic inghesuit intre o benzinarie, un mcdonalds si o autostrada ca stau in kista, un dormitor al stockholm-ului. in ultima seara am aflat ca, de fapt, nu am stat in kista, ci in husby, care e un dormitor al kistei. ma rog, nu ca ar conta prea mult, dar a fost fun cum mi s-au dat peste cap toate reperele geografice abia formate si am descoperit ca nu numai ca habar n-am unde stau, dar nici cand am aflat, nu am inteles corect.

acum, stockholm e superb, am mers de doua ori cu un metrou rapid si ingropat adanc in pamant si m-am plimbat pe acolo, e foarte frumos, venetia nordului cum ar veni, pe paispe insule, marea patrunde in oras printre castele si biserici. ce sa mai,. oras imparatesc. actually, they were never an empire, always a kingdom imi zice sveinn aki, ok, ok, oras regesc, ce sa zic.. merita sa mergem in stockholm pentru turism, dar as recomanda sa o facem pe banii altcuiva daca e posibil. oricum, am retinut pentru data viitoare versiunea locala a lui buso turistico, respectiv a hop on, hop off tour boat. daca mergi vara si prinzi o vreme superba cum am prins eu, e de neratat. data viitoare.

experienta cea mai interesanta a fost insa pentru mine husby, adica micul cartier gen brancusi crescut in coasta kistei. primul lucru pe care iti sare in ochi este verdeata coplesitoare, ai senzatia ca esti in padure si te plimbi prin niste poienite unde, ce sa vezi, au crescut niste blocuri de patru etaje. intre blocuri lilieci si castani infloriti, in jurul blocurilor copaci vechi de sute de ani crescuti pe niste stanci care au fost ingenios ocolite si pastrate in interiorul cartierului. am iesit la alergat intr-o seara si dupa zece minute am iesit din oras in plin camp marginit de niste paduri si presarat de copaci infloriti. dupa alte cinci minute de alergat am observat ca merg pe un traseu care este de-a dreptul organizat, adica aveam indicatoare incotro sa alerg si cati kilometri mai sunt pana ajung undeva.

al doilea lucru pe care l-am remarcat cand mi-a trecut extazul naturist, a fost absenta aproape completa a suedezilor din peisaj. adica ce sa zic, nu era pustiu a la reykjavik, dimpotriva, lume pe strada cat cuprinde, doar ca nu suedezi. iranieni, turci, arabi, africani, chinezi si cati or mai fi fost si nu i-am stiut eu identifica dupa vorba, dupa port. m-am asezat sa beau o bere si aia de langa mine vorbeau ruseste, vizavi un cuplu se ciorovaia in turceste, cel mai natural mi s-a parut sa o sun pe ana si sa o intreb buna, draga, ce faci, cum mai e pe la cluj? ca sa rupem suspansul, in husby nu cred ca traieste picior de suedez blond si whateversson.
trei observatii interesante am desprins mai departe din situatia data. in primul rand, locul e suedez, blocurile sunt suedeze, planificarea lor e suedeza, totul e suedez, adica civilizat, curat, impecabil, prietenos, elegant, nestrident, de bun gust, verde. nu ma pot abtine sa ma gandesc cand vad actualii locatori cam ce fel de babilon colorat, zglobiu si alambicat ar fi iesit daca orasul ar fi fost construit de oamenii care traiesc astazi in el. asa, imi pare ca o scena desprinsa dintr-un roman fantasy. o rasa veche si inteleapta a locuit odinioara aici, a construit tot ceea ce vedem noi astazi si ne incanta ochiul si apoi, din motive necunoscute, a plecat, s-a retras in munti, in stockholm sau, in cazul exemplarelor feminine, pe malurile aurite de soare ale unei mari nu mai negre decat altele, dar cu siguranta singura cu o mamaie si un costinesti. ah, costinesti, ce departe esti..
am luat-o razna, dar ma intorc la ideea cu suedezii ce s-au retras din kusby. ei bine, nu au disparut de tot, mai sunt vazuti uneori trecand in goana bicicletelor de mare viteza, imbracati in costume de neopren ca niste snorkelisti profesionisti, fara sa se opreasca, fara sa te auda, ferindu-te cu eleganta dar asa, ca si cand i-ar deranja mai degraba ca te ating decat ca te lovesc.
in locul acestei rase magnifice, au venit barbarii din sud si din est, neamuri mai primitive, mai salbatice, ce se imbraca ciudat si, dumnezeule, fumeaza, barbarii au ocupat casele uriasilor de odinioara, au invatat cum sa foloseasca manerele, clantele, robinetele, microundele si ce au mai gasit pe acolo si imita astazi cu succes, eleganta, politetea si detasarea fostilor stapani ai locurilor, dar sunt sigur ca daca vreun maner de usa s-ar strica, s-ar vedea cu usurinta ca tehnologia avansata si straveche a fostilor locuitori este astazi necunoscuta si o improvizatie din doua carpe si o sfoara ar inlocui cu un succes estetic si functional modest opera lucratorilor in metal din vremurile apuse. bine, e reconfortant totusi efortul pe care il fac barbarii sa aduca in cat mai mare masura cu suedezii, ma face sa ma simt in siguranta cu toate ca din cand in cand se mai vede pe sub camasa de h&m cate un pic de africa profunda. si nu ma refer la igiena, ci la cultura.

si asa ajungem la o a doua observatie importanta. africanii impartasesc cu arabii si cu musulmanii in general, din cate imi dau eu seama, o cultura a statului asa, degeaba, aiurea, in grup. vezi de la jumatate de kilometru patru insi care stau degeaba pe un pod si n-ai nici un dubiu, nu iti trece nici o secunda prin cap ca ar putea fi suedezi. e acel aer de nu am nici o grija, nici nu prevad vreuna in viitorul oricat de indepartat si si daca as avea, nu mi-as da seama pentru ca n-am avut nici o grija niciodata si nu stiu cum ar trebui sa fie. desigur, e o iluzie, africanii au multe griji si probleme, poate cele mai multe daca stau sa ma gandesc bine, dar cumva, reusesc sa le puna deoparte, intr-un sertar al mintii si sa stea uite asa, degeaba, patru insi pe un pod care nici macar nu este peste un rau, ci peste un trotuar. sigur, exista un numar de variatiuni pe tema asta. magrebianul care sta pe bancuta in parc, cu o sacosa in mana si se uita la fantana fara sa se miste incepand de cand ma asez eu la masa si pana termin desertul (bere, nu prostii), cei trei turci care fumeaza narghilea in fata unui supermarket ce vinde pepeni din iran, cei sase negrii care fumeaza iarba in spatele statie de metrou si tot asa. e prima oara cand imi sare in ochi, prin contrast, acest stereotip si ma gandesc amuzat la sintesti (sic!) si la fenomenul drag mie al „iesitului la poarta” care e tot un soi de agregare din asta la povesti si pierdut vremea si care a transhumat la oras in forma babelor ce stau pe gardulet si scuipa seminte zi de vara pana in seara la intrarea in scara blocului. stiu si eu ce sa zic, o sa ma mai gandesc la obiceiul asta al arsului aiurea la comun si la ce ar vrea sa insemne el si de unde vine si de ce si noi il practicam. l-om fi luat de la turci oare?

si, ca veni vorba de turci, ultima si cea mai savuroasa revelatie care mi se produce imediat cum ma vad inconjurat de turbane, burkas si alte prosoape si cearceafuri este ca aicea, fara doar si poate, am sa mananc pe cinste. si da, sperantele nu imi sunt inselate la prima vedere, cele trei locuri de mancat din husby sunt toate specializate in kebab. intru salivand ca un lup din desene animate cu iepurasi in primul si cel mai dubios kebab palace si da, in continuare, este exact cum ma astept, oamenii dinautru sunt parca rupti din echipa lui galatasaray istanbul, rezerve. aaah, vreau sa mananc un kebab cum va place voua sa mancati imi zic in gand si „can I have an adana kebab. please” zic cu voce tare si tremurata. dar, stupoare, oroare, atrocitate si weapons of mass destruction, coechipierul lui hagi esuat in nordul cel rece si civilizat scoate din congelator doua chestii ca doi carnati, infasurati in hartie si le baga in microunde sa se incalzeasca. oh., mohamed si inshalah, faceti ceva, e gresit, voi nu vedeti ce se intampla, ce s-a ales de kebab in acest taram al zapezii. va isterizati din cauza unor caricaturi in danemarca, in timp ce o suta de kilometrii mai la nord o astfel de aberatie culinara si culturala trece neobservata si neprotestata. nu stiu ce sa mai cred, dar daca religia asta nu e buna nici macar sa pastrezeze complet segregate conceptele de kebab si microunde, eu zic un „nu, multumesc” categoric.
si acum ma doare sufletul cand ma gandesc la dezamagirea traita. si ii banuiesc pe suedezi ca s-au oripilat cand au vazut ca barbarii coc carnea la foc deschis, ca in padure si le-au dat peste maini. ura vesnica, cod alimentar suprauman, dati-ne inapoi germenii, toxinele, scrumul si gustul de ars autentic.

in fine, ca sa inchei ca aproape am ajuns la amsterdam si mi s-a facut foame, vreau sa zic ca, intorcandu-ma la unspe noaptea din stockholm intr-un metrou in care se amesteca toate rasele si credintele intr-un soi de turn babel postmodern si civilizat, m-am descoperit cuprins de regret si de invidie. m-am gandit la lumea noastra, bucuresteana, atat de plictisitor de omogena si stereotipa si mi-a parut rau, a nustiucata oara, pentru asta. macar pentru atata lucru ar trebui sa ii pretuim pe tigani, pentru ca fara ei am fi chiar o apa si un pamant toti.

* prima lege a consultantei este keep it simple.
evident, mie nu imi iese inca..

Anunțuri

Written by ghelme

Iunie 7, 2010 la 6:33 pm

Publicat în Uncategorized

3 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. „intre blocuri lilieci si castani infloriti, in jurul blocurilor copaci vechi de sute de ani crescuti pe niste stanci care au fost ingenios ocolite”

    Aici aş fi vrut să văd o fotografie…

    ambre

    Iulie 11, 2010 at 1:37 pm

  2. m-am gandit si eu, dar la un moment dat m-am hotarat sa nu pun poze, pentru ca vreau sa povestesc ce vad eu, nu sa arat cum e acolo

    ghelme

    Iulie 19, 2010 at 4:07 pm

  3. Aşa-i.

    ambre

    Iulie 19, 2010 at 8:32 pm


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: