ce'mi place mie

never let the truth spoil a good story

palme umede de batrani

leave a comment »

Si cum n-as putea, va intreb eu pe voi care ma criticati atata pentru ca ma mir prea mult de mine, cum n-as putea eu sa ma simt ciudat si nepotrivit cand ies pe usa aeroportului cu geanta mea galbena in mana si ma asteapta un sofer serios, imbracat la costum, ce tine in mana o pancarta pe care a fost tiparit in prealabil (nu scris cum am facut noi pentru Mat, ci tiparit) „Herr Ghelmez“. Ziceti ce vreti, sunt la inceput si cand un austriac, adica aproape un neamt, ma asteapta impertubabil, ma intreaba daca sunt Herr Ghelmez si ma conduce la un Mercedes negru numai piele pe dinauntru, ma simt ca un impostor. Ma simt exact ca in filmele alea din al doilea razboi mondial cu spionul englez care vorbeste germana la perfectie si se da drept ofiter Wehrmacht, dar stam tot timpul cu sufletul la gura ca o sa-l recunoasca vreo fosta iubire interbelica pe strada si o sa inceapa sa-l strige: Richard! Richard!

Cam asa si eu. Vorba Anei, trebuia sa ma duc la om si sa ii zic: „Sorry, sir, but I grew up in a gipsy village and I would like to take a picture of you waiting so seriously for me with this nice Her Ghelmez stuff in your hand. Would you mind?“

In fine, maine, daca intru pe flow cand ma apuc de treaba, senzatia de impostura se va atenua si pana poimaine cand plec inapoi probabil se va transforma intr-un usor complex de superioritate cum mi s-a intamplat in Germania. Si tre sa o iau de la capat cu autocontrolul venind din capatul celalalt al exagerarilor. Of, greu e sa creezi iluzia ca esti echilibrat asa, ca om.

Ce e cel mai tare in toata povestea asta este ca habar n-am unde sunt. Firma la care am venit are sediul in Graz, am sunat si am intrebat de ce am bilete de avion catre Viena daca trebuie sa ajung in Graz si mi-au zis ca o sa lucram in sediul lor din Viena, adica din Wiener Neustadt. Eu am crezut ca asta e strada. Wiener Neustadt. In mercedesul mare si negru, insa, am inceput sa vad tot felul de indicatoare gen Viena incolo, WN Neustadt in partea ailalta. Viena atatia kilometri, WN Neustadt mai multi sau mai putini. A dracu strada mi-am zis in gand, dar nu l-am deranjat pe Herr Schoffer, ca sa nu imi stric imaginea de respectabil cu o intrebare a la Oana Ciobanu: „Buzau e in partea de sus a hartii sau in partea de jos?“ Una peste alta, singura certitudine pe care o am in momentul asta este ca sunt undeva la trei sferturi de ora de mers cu 120 la ora pe autostrada de aeroport, chiar la intrarea intr-o localitate, inconjurat de baumax, kika si alte magazine gen depozit. Atat. In zare vad doua turle mandre ale unei biserici. Acolo o fi centrul vechi al orasului? Acolo o incepe Viena? Oi fi in vreun cartier? Oi fi in vreun orasel? Habar n-am. Din cate imi dau seama, Viena ar putea fi cinci sute de metri mai incolo sau o suta de kilometri in partea cealalta. Sigur, am internet, deci as putea sa ma lamuresc, dar mi-am dat seama ca nu vreau. Beau o bere, scriu un text si habar n-am unde sunt. Ce bine!

Cu ocazia asta am inteles si de ce m-a dus neamtul sa stau intr-un oras frumos in loc sa stau aproape. Austriecii nu au fost atat de binevoitori si mi-au luat camera pe undeva pe langa biroul lor. Adica in mijlocul unui soi de militari shopping city. Tot ce stii de acasa e aici. C&A, Penny Market, Intersport, altele, toatele. Hotelul arata ca unele pe care le stiam eu cand mergeam de la Bucuresti la Arad in fiecare saptamana. Chiar cum intri in tara pe la Nadlac, sa traga si soferul obosit un pui de somn sa prinda puteri pentru drumurile romanesti. Si pentru altele, nu mai zic, ca poate citeste si mama. Oricum, pentru un hotel de tiristi, sa ai free internet este o mirare si o bucurie care imi pune tot soiul de intrebari. Una peste alta, am intrebat unde sa mananc si eu ceva si mi s-a recomandat cu caldura sa merg inainte si apoi o stanga si inca o stanga ce m-au dus fix intr-un epicentru al magazinelor ieftine, epicentru care se constituie intr-un cineplex cu bowling si pacanele. Of, of, mi-am zis in barba, amintindu-mi de terasele linistite din piatetele de poveste din Ladenburg. Dar mi-era foame si, cum probabil stiti deja, cand mi-e mie foame, planetele ar face bine sa se alinieze si universul sa conspire intru friptura, asadar am intrat intr-un restaurant australian si mi-am comandat o portie de cangur cu taitei. Sa fim bine intelesi, nu mi-am facut nici un moment iluzii ca ar putea sa imi placa, dar nu am rezistat sa nu imi comand cangur cu taitei pentru ca mi s-a parut ca suna pur si simplu prea bine. Tre zis aici si acum ca a fost o alegere grea intre cangur, crocodil, strut si baramundi. Baramundi si cangur au fost finalistii, dar, hei, cine vrea sa manance peste congelat adus tocmai din Australia?

PS1. Mi-a placut cu Tarom. Sunt aceleasi avioane ca la KLM si Lufthansa, totul e cam tot aia, cu exceptia faptului ca cineva iti spune buna ziua si la revedere si, cumva, asta m-a facut sa ma simt foarte acasa si, concomitent, sa ma enervez brusc pe toti oamenii carora le pute din principiu orice e romanesc. Chiar mi-a placut sa mi se spuna bine ati venit! Ma transform?

PS2. Decat sa ma dezic de articolul coehlian anterior, prefer sa il prezint cumva ca pe o punere in scena pentru articolul asta. Cu toate astea la articolul anterior o sa ma intorc de mai multe ori pentru ca exprima intr-un stil care ma enerveaza in primul rand pe mine ceva ce ma intereseaza foarte tare.

PS3. Am decis sa nu pun poze pe blog. Prefer sa va imaginati ce va povestesc.

Anunțuri

Written by ghelme

Mai 25, 2010 la 9:25 pm

Publicat în Uncategorized

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: