ce'mi place mie

never let the truth spoil a good story

Islandezii, romanul si un vulcan care incepe cu Eyj…

leave a comment »

post generalist, pentru toate gusturile, scris la rugamintea ioanei

Am ajuns in Islanda cu cateva zile inainte de celebra eruptie vulcanica. Am fost angajat de o companie islandeza si m-am dus acolo sa imi cunosc colegii, inarmat cu niste cunostinte generale de pe wikipedia si multa curiozitate. Islanda e tara in care oamenii traiesc cel mai mult, distributia bogatiei este cea mai echilibrata si ofera cetatenilor cea mai mare egalitate de sanse din lume. Sau in primele trei, patru tari, oricum. Cam asta afli de pe net la o prima documentare.

Dupa prima zi de lucru, am iesit la o bere cu colegii. M-au dus intr-o piata centrala din Reykjavik si, pe drum spre bar, mi-au aratat parlamentul. Cand l-am vazut, le-am multumit in gand ca au refuzat sa ma relochez la ei. Parlamentul islandez spune totul despre Islanda. E o cladire frumoasa, sobra, intr-o piata superba si linistita, inconjurata de case traditionale. Mica. Foarte mica. Cat trei scari de la blocul meu din Drumu Taberei de mica. Da, e adevarat ce spunea o prietena, nici pe noi nu ne-a ajutat prea mult Casa Poporului sa reusim in viata si in Europa, dar parca totusi.. Abia cand am vazut cladirea parlamentului am realizat ce inseamna o tara de trei sute de mii de oameni raspanditi pe o suprafata cat Bulgaria. Sau credeam ca am realizat, pentru ca urma sa mai am niste revelatii in directia asta.

Dupa cateva beri cu colegi sau cu barmani anonimi si binevoitori, am inceput sa am o idee despre ce treburi obstesti framanta islandezul de rand. In primul rand criza, care e un soi de criza de tip scandinav, nu e ca la Bucuresti. Nu moare nimeni pe strada de foame, nu isi pune nimeni problema platii intretinerii din pensie sau bauturii din alocatia copiilor.  E o un soi de criza in principiu, teoretica, de televizor si politica externa. Da, a crescut pretul carburantilor, dar ei continua sa conduca niste tancuri de masini care consuma 15 litri la suta la drum intins. Da, au crescut taxele, dar oricum erau enorme si diferenta e greu de simtit. Da, sunt oameni concediati, dar oamenii concediati de care mi s-a povestit au decis sa profite de pierderea locului de munca pentru a face un MBA, un copil sau pentru a avea mai mult timp pentru ei insisi. Criza este, de fapt, asociata mai putin cu saracia si mai degraba cu jignirea imensa si revolta aferenta generata de englezi, care, din cate am inteles, au  invocat legislatia antiterorista pentru a bloca activele principalei banci islandeze. Se pare ca pe site-ul ministerului de externe britanic, pe lista neagra a terorii, intre Iran si Al Qaeda figura si LandsBankinn, o banca islandeza. Si mie mi s-a parut exagerat, dar islandezii au dezvoltat o usoara psihoza nationala pe tema asta. Am imbracat intr-o zi un tricou de rugby al echipei Angliei al carei fan sunt fara sa imi dau seama ce fac si apoi am simtit permanent nevoia sa subliniez ca trandafirul din piept n-are legatura cu Anglia, ca mie, de fapt, imi plac foarte mult florile. Am discutat si despre imigranti si mi s-a explicat ca, in general, islandezii s-au saturat sa le fure strainii joburile, dar cand am intrebat de ce toate cameristele de la hotel sunt asiatice si daca ei cred ca hotelurile angajeaza asiatice din pasiune pentru cultura orientala sau pentru ca nici un islandez nu are chef sa schimbe cearceafuri, am primit raspunsuri ezitante si vagi. Oricum, mi-am facut datoria de cetatean roman si am tinut o prelegere despre valorile imigratiei intr-o Europa tot mai imbatranita si mai comoda. Le-am povestit contradictiile dintre discursul politic si realitatea economica ce sunt iscate in Spania si in Italia de capsunarii nostri (our strawberry people). In fine, pe drumul asta presarat cu economie pentru amatori, s-a ajuns la filonul socialist care exista in majoritatea islandezilor. Oameni traiti intre Anglia si America toata viata lor, pastreaza iluzia socialismului ca idee minunata aplicata prost de alde Ceausescu si restul si incearca sa te convinga cat de rau e capitalismul. Pentru mine, subiectul socialism este echivalent cu a mai comanda o bere, poate chiar doua daca vin greu, si a incepe sa depan amintiri despre alimentara in care gaseam numai chipsuri din creveti vietnamezi, ce bine e sa ai bunici ca sa aiba cine sa stea la coada cand sunt parintii la munca si pana ies copii de la scoala ca sa-i inlocuiasca, cum imi explica mie mama cand eram mic ca gatul e partea cea mai buna din pui si alte astfel de povestioare care sa contextualizeze un pic socialismul si sa-l desprinda de aura utopica.

In fine, cam a treia sau a patra zi din expeditia mea islandeza, in timp ce ma indreptam spre birou cu capul usor tulburat de atata combatut socialism in seara precedenta, s-a intamplat sa prind zece minute de cer senin si sa observ cu stupoare ca langa Reykjavik sunt niste munti imensi si absolut superbi, ce arata ca in pozele de prin calendarele cu Austria si Elvetia. Vremea este in Islanda este cam asa: 95% din timp niste nori plutesc pe la nivelul etajului cinci, motiv pentru care majoritatea covarsitoare a cladirilor au patru etaje si ploua in fiecare ora cate zece minute. Din cauza norilor astora mi-a luat trei zile sa vad muntii de la marginea orasului. Mirat de descoperirea recenta, intru in birou si, la coada la cafea, sunt intrebat de un coleg daca e adevarat ca directorul companiei a aranjat o eruptie vulcanica special pentru venirea mea acolo. Rad politicos fara sa inteleg gluma, dar banui ca are vreo legatura cu eruptia precedenta care a avut loc cam cu o luna inainte si care nu a fost nici pe departe la fel de mediatizata. In birou, nimic nu pare iesit din comun, toata lumea vorbeste despre ceva, dar islandeza este, dupa parerea mea, ca si maghiara, o limba pe care daca nu o cunosti, nu iti da nici un indiciu. Poate se discuta ceva, poate sunt niste interjectii, poate au venit extraterestri si folosesc corpurile colegilor mei pana se obisnuiesc cu atmosfera terestra. Nu avem de unde stii pana cand nu se face jena cuiva si trece la engleza ca sa priceapa si vizitatorul de peste mari si tari. Aflu astfel ca o noua eruptie s-a produs, in alt loc decat unde era precedenta. Nu e neaparat mai mare, dar e mai complicata, deoarece are loc sub cateva sute de metri de gheata care, inevitabil, se vor topi. Nu e panica, doar eu intreb la fiecare zece minute pe cate cineva daca trebuie sa ma ingrijorez si rog frumos sa fiu anuntat din timp cand trebuie sa ma ingrijorez pentru ca nu sunt o fire foarte spontana. Oricum, principala grija sunt inundatiile, nu cenusa sau altceva, deoarece apa din gheata topita poate sa produca torenti pe versantii ghetarului. Asta suna cumva familiar si imi aduce aminte de acasa. Oamenii sunt insa foarte multumiti pentru ca echipele de interventie au actionat imediat, in timpul noptii, si au distrus deliberat niste portiuni din drum astfel incat sa protejeze podul de torenti. Asta nu mai suna familiar si nu imi mai aduce aminte de acasa.

Viata continua normal in Reykjavik, nu e nimeni pe strazi, dar nu pentru ca s-a dat alarma generala sau s-a declansat starea de urgenta, ci pentru ca, in general, nu e nimeni pe strazi. Orasul are 120 de mii de locuitori, dar eu am trait tot timpul cu impresia ca are maxim 30 de mii si se ascund toti de mine. Trece din cand in cand cate o masina, asa,  ca sa sublinieze senzatia de singuratate. Dupa vreo trei zile de la eruptie insa, incepe sa se arate un soi de isterie a turistilor si, in general, a strainilor. Pot sa inteleg destul de usor cum se strecoara printre noi panica, pentru ca si eu prind la hotel doar BBC si pe BBC e ca la televiziunile de stiri de la noi, urgie continua in bucle de timp de cate o ora. Intrebam meteorologul ce crede despre catastrofa, apoi oficialul de la British Airways, apoi oficialul de la Heathrow, apoi presedindele comisiei de transport din UE si apoi o luam de la capat. Groaznic, catastrofal, cenusa, fum, vulcan, racire climaterica, economia mondiala, companii aviatice distruse, mii de oameni sechestrati pe te miri unde. Ce ne facem, domnule?  Eu, de la locul faptei cum ar veni, incep sa ma ingrijorez, oare cum ajung acasa, oare ce ma fac, cat o sa raman pe aici. Televizorul ma face sa uit ca stau la hotel, mananc la restaurant, ma duc sa muncesc la birou, la o adica pot sa o mai duc mult si bine asa fara mari suferinte si ma arunca in bratele deznadejdii. O deznadejde neimpartasita de colegii mei, care, pe plan general se bucura ca i-au mai tras-o o data Angliei intr-o maniera spectaculoasa si dincolo de orice repercursiune, si in particular, ma tachineaza intrebandu-ma daca m-am interesat de chirie, recomandandu-mi de unde sa imi cumpar cort si amintindu-mi de eruptia lui Laki care a durat 2 ani ultima oara si a acoperit Europa cu un strat de cenusa care se pare ca a saracit lumea intr-atat incat a dus la revolutia franceza. De asemenea, sunt avertizat ca vulcanul nepronuntabil este unul mic, care erupe rar si putin si ca toata lumea asteapta in Islanda sa erupa Hekla, care e cu adevarat un vulcan activ si aia experienta, nu norul de cenusa al astuia care, oricum, nu se vede din cauza norului de ploaie mai devreme mentionat.

Traiesc complet schizoid; seara, la hotel, ma ingrozesc singur in fata televizorului de parca ar da Texas Chainsaw Massacre pe BBC, ziua, la birou, rad si glumesc cu colegii influentat de aerul lor foarte relaxat. Incet, incet, toata lumea incepe sa constientizeze ca noi, strainii, avem un stres si ne intreaba imediat cum ne aud vorbind in engleza daca suntem blocati pe insula. „ Are you stranded here?“. Ma urc in taxi, nu ma intreaba unde merg, ci daca sunt blocat. Ma duc la restaurant, ma intreaba daca sunt blocat. Ma duc sa beau o bere intr-un pub, ma intreaba daca sunt blocat. Ma duc la o agentie de turism sa rezerv un loc intr-un circuit turistic si, inainte sa apuc sa deschid gura, ma intreaba daca nu vreau o barca. O ce? O barca? Ce sa fac cu o barca, pacatele mele? Nu stiu, toata lumea se intereseaza in perioada asta de o barca, un feribot, un vapor, o cursa catre continent. Nu domnule, eu vreau un bilet de autobuz pentru circuitul cu gheizerul si cascada. Si, in plus, mi-au spus colegii ca fac cinci zile cu vaporul pana pe continent prin marile agitate ale Atlanticului de Nord. Depinde de barca, imi raspunde razand islandezul.

Undeva, pe o culme, intre gheizer si cascada, soferul si ghidul nostru turistic ne spune ca uite, de aici am fi putut vedea vulcanul, adica nu vulcanul, ci norul vulcanic. Din pacate, nu putem vedea norul vulcanic deoarece este innorat cu nori normali, de ploaie, cum avem si noi in Romania prin noiembrie. Nimic de povestit, deci.

Eu trebuie sa plec miercuri, dar deja nu se mai stie nimic, unele aeroporturi se deschid, apoi se inchid, se anunta o noua eruptie care nu mai vine. Intre timp, imi anunt colegii ca norul a ajuns si in tara mea si le transmit multumirile compatriotilor mei. Un fost coleg imi da un sms in care imi spune sa fac ceva cu norul. Primesc sms-ul de peste 100 de ori din cauza unei erori in retea. Ma duc intr-o sedinta de o ora si cand ma intorc am 26 de sms-uri cu „ne scapi de nor?“, chiar simt nevoia sa rezolv cumva, dar nu stiu cum. Marti dimineata imi e deja clar ca trebuie sa dau rufele la spalat la hotel pentru ca eu zbor prin Londra si daca e ceva sigur, e sigur ca nu se va putea zbura catre Londra miercuri. Cel care imi aranjase zborul vine si ma intreaba cat de tare imi doresc sa ajung acasa. Intrebarea e grea, daca zic ca imi doresc tare, o sa spuna ca nu mi-a placut la ei, daca ii zic ca nu ma grabesc o sa creada ca vreau sa stau pe banii lor la hotel. Mormai ceva nedefinit si contradictoriu si pasez responsabilitatea deciziei la seful meu. Se pare ca avem un contact la Icelandair care ne-a ajutat sa obtinem niste informatii mai de incredere decat ce apare la televizor. Prin Heathrow nu ma pot intoarce, dar putem schimba zborul prin Amsterdam, s-a zburat la Amsterdam din Reykjavik si si din Amsterdam catre Bucuresti, deci sunt sanse mari ca miercuri sa pot ajunge acasa. Mie imi surade chiar si ideea sa esuez in Amsterdam, imi vin imediat in minte cateva chestii de facut acolo daca am „ ghinionul“ sa raman blocat asa ca accept combinatia.

Miercuri la patru dimineata sunt in picioare, la sase in Airport Shuttle, la sapte ma asez la coada la check in. La sapte si cinci minute se anunta prin statie ca sistemul informatic este cazut si nu se mai poate face checkin. Anuntul e repetat din zece in zece minute. Din cauza ca lucrez cu sisteme informatice si mi s-a mai intamplat sa aud anunturi din astea care sa fie cumva legate de porcarii facute de mine, am mereu o senzatie de vinovatie cand se intampla asa ceva. Imi vine sa ma implic,  sa ma duc la ei sa vad daca ii pot ajuta cu ceva. Din pacate, nu e ca in medicina, faptul ca avem un consultant software in aeroport nu ne ajuta cu nimic in caz de urgenta, asa ca ma resemnez. Pana la urma, se descurca si fara mine si la noua jumatate sunt in avionul care trebuia sa decoleze la opt. Imi pun castile, pun un album superb al lui Brian Eno, ador prima melodie si adorm in fund pe scaun. Ma trezesc cand se termina albumul, ma enervez ca am pierdut frumusete de muzica, pun de la capat, ascult iar prima melodie si adorm din nou. Cand ma trezesc inchid ipod-ul ca e clar ca ceva nu functioneaza cum trebuie la el si in jumatate de ora aterizez in Amsterdam. Numai ce imi iau bagajul cand un politist ma extrage din grupul de pasageri pentru un control detaliat. Prima intrebare este de unde vin. Ii zic ca vin din Reykjavik si imi spune ca pot sa merg mai departe, controlul nu mai este necesar. Uneori merita sa fii un pic islandez.

Anunțuri

Written by ghelme

Aprilie 28, 2010 la 4:03 pm

Publicat în Uncategorized

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: